Construction Equipment România

Cele 3 instrumente de reducere a costului total de proprietate pe care fiecare client Volvo trebuie să le cunoască

Costul total de proprietate depinde de mult mai multe decât de designul și calitatea unui utilaj. Modul de utilizare și de operare au un efect semnificativ asupra rentabilității. Iată trei instrumente care pot fi utilizate de toți clienții Volvo pentru a își reduce dramatic cheltuielile de funcționare.

1. Rapoarte Insight (de informare)

Rapoartele informative (Insight Reports) oferite de Volvo – care includ Rapoartele privind eficiența consumului de combustibil, Rapoartele privind starea utilajului și Rapoartele rezumative – ușurează interpretarea datelor telematice complexe și ajută clienții să utilizeze efectiv aceste informații pentru a își îmbunătăți costul total de proprietate. Rapoartele pot fi compilate pentru utilaje independente sau pentru o flotă întreagă, oferind o imagine de ansamblu asupra consumului de combustibil, manierei de utilizare, alarmelor legate de utilaj și comportamentului în exploatare. Clienții pot vedea dintr-o privire nivelul real de rentabilitate pe care îl oferă utilajele lor și pot utiliza informațiile primite pentru a identifica acțiunii concrete de îmbunătățire a aspectelor care lasă de dorit.

SiteSim

2. SiteSim

SiteSim calculează configurația optimă pentru șantierul clientului, pentru a reduce la minimum timpul de așteptare sau de mers în gol și a asigura cel mai scăzut cost total de proprietate posibil. Prin introducerea în sistem a tipului de material manipulat, a distanței dintre punctele de încărcare și cele de descărcare și a topografiei locației (folosind măsurători și fotografii 3D realizate cu ajutorul dronelor), Volvo CE poate recomanda numărul ideal de utilaje și capacitatea de producție necesară, precum și rutele optime care trebuie urmate de operatori atunci când se află la bordul utilajelor, pe baza tonajului pe oră și al costului pe tonă. Astfel de studii ale locației sunt efectuate cu regularitate în industria minieră, dar Volvo CE este singura companie care poate oferi simulări detaliate și pentru șantierele de dimensiuni mici și mijlocii.

Simulatoare

3. Instruirea operatorilor

Volvo CE și distribuitorii săi le oferă clienților o varietate de soluții de instruire pentru a se asigura că operatorii lucrează în modul cel mai sigur, eficient și productiv posibil. Chiar și operatorii cu experiență beneficiază de pe urma instruirii, deoarece pot învăța cum să profite pe deplin de toate caracteristicile noi introduse de Volvo. Clienții care investesc în instruirea operatorilor își recuperează rapid investiția ca urmare a economiei de combustibil, creșterii producției globale și reducerii cheltuielilor cu întreținerea. Toate acestea sporesc profiturile.

Maximizarea rentabilității

PENTRU INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Tiffany Cheng

Director, External Communications
Volvo Construction Equipment
Tel: +32 499 56 68 47
E-mail: tiffany.cheng@volvo.com

Brian O'Sullivan

SE10
London
Tel: +44 7733350307
E-mail: osullivan@se10.com