Construction Equipment România

5 modalități de îmbunătățire a eficienței consumului de combustibil al excavatoarelor

Volvo CE oferă o multitudine de tehnologii noi și servicii menite să ajute firmele cliente să își reducă cheltuielile cu combustibilul și, astfel, să devină mai ecologice.

Combustibilul constituie una dintre cele mai mari cheltuieli pentru majoritatea firmelor de construcții. Volvo CE și-a echipat utilajele cu tehnologie care economisește combustibil, oferind totodată diferite servicii menite să faciliteze economia de combustibil. Reducerea consumului de combustibil prin îmbunătățirea eficienței ajută firmele să economisească bani și, în același timp, să își reducă impactul asupra mediului înconjurător. Fiecare litru de combustibil economisit este echivalent cu 2,6 kg de dioxid de carbon care altfel ar fi fost eliberat în atmosferă.

1. Funcția de aducere automată la ralanti

Funcția de aducere automată la ralanti cu care sunt prevăzute utilajele Volvo reduce consumul de combustibil prin comutarea automată a motorului la setarea de ralanti cu turație înaltă după cinci secunde de inactivitate. Aceasta reduce turația motorului, economisind combustibil. Setarea implicită pentru funcția de aducere automată la ralanti este de cinci secunde, dar poate fi schimbată pentru a se activa după trei până la douăzeci de secunde de inactivitate. Operatorul trebuie doar să atingă o manetă de comandă sau o pedală de picior pentru a readuce motorul la modul normal de funcționare și putere maximă. Această funcție îmbunătățește eficiența consumului de combustibil fără a reduce, însă, productivitatea utilajului.

 

oprirea automată a motorului

2. Funcția de oprire automată a motorului

Funcția de oprire automată a motorului acționează în mod foarte asemănător funcției de aducere automată la ralanti. Însă, în loc să comute în modul de funcționare la ralanti, motorul utilajului se va opri după cinci minute de inactivitate. După patru minute de inactivitate, utilajul va emite o avertizare timp de 60 de secunde, pentru a anunța operatorul că motorul se va opri. După expirarea acestei perioade de șaizeci de secunde, motorul utilajului se va opri. Această funcție ajută la reducerea emisiilor atunci când utilajul este inactiv. Durata de inactivitate a unui utilaj poate fi de 40-60% din timpul de funcționare, ceea ce contribuie semnificativ la consumul de combustibil.

 

Mod Eco

3. Modul Eco

Multe firme oferă un mod eco ca dotare pentru utilajele pe care le produc însă, de obicei, acesta reduce turația motorului cu doar 10%. Modul eco oferit de Volvo CE controlează debitul pompei pentru a evita supraalimentarea cu inerție a supapelor de siguranță, permițând menținerea unui nivel maxim de eficiență în săpare și pivotare. Acesta reduce pierderea de debit și presiune și îmbunătățește controlul debitului pompei, ducând la o îmbunătățire cu 5% a eficienței. Spre deosebire de modul eco oferit de alte firme, eficiența este sporită fără a reduce puterea utilajului.

 

Raportul privind eficiența consumului de combustibil, oferit de Volvo CE

4. Raportul privind eficiența consumului de combustibil

Rapoartele Volvo privind eficiența consumului de combustibil utilizează date furnizate de sistemul telematic CareTrack, fiind de mare ajutor în maximizarea eficienței consumului de combustibil al utilajelor clienților. Senzorii utilajului monitorizează consumul de combustibil și algoritmii predefiniți de Volvo compilează în mod automat rapoarte, care sunt prezentate într-un format PDF ușor de citit. Clientul nu trebuie să își irosească timpul analizând date complicate, putând în schimb, în mod rapid și cu claritate, identifica domeniile în care poate fi îmbunătățită eficiența consumului de combustibil, stabili obiective și monitoriza progresul utilajelor.

 

Instruirea Eco a operatorilor, oferită de Volvo CE

5. Instruirea Eco a operatorilor

Programul de instruire Eco a operatorilor oferit de Volvo ajută operatorii experimentați să înțeleagă cum pot utiliza utilajul în mod mai eficient. Programul își concentrează atenția pe consumul de combustibil în timpul mersului în gol, planificând cele mai eficiente metode de lucru și de corectare a modului de operare și manevrare a utilajelor. Instruirea Eco a operatorilor poate reduce consumul de combustibil al firmelor cu până la 50%.

PENTRU INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Anne Bast

VP Corporate Communication
Volvo Construction Equipment
Regiunea de Vânzări EMEA (Europa - Orientul Mijlociu - Africa)
Tel: + 46 16 5415906
anne.bast@volvo.com

Hannah Kitchener

SE10
Londra
Tel: +44 207 923 5863
E-mail: hannah.kitchener@se10.com