Construction Equipment România

Volvo CE lansează noua generație de excavatoare compacte

Noile excavatoare compacte din seria E oferite de Volvo Construction Equipment sunt concepute să facă față lucrărilor dure în colțuri înguste – asigurând un nivel scăzut al cheltuielilor de exploatare zilnice.

Excavatoarele compacte din seria E oferite de Volvo Construction Equipment (Volvo CE) dispun de agilitatea și flexibilitatea necesare pentru a încăpea chiar și în cele mai înguste spații. Modelele EC15E, EC18E și EC20E sunt mici, dar robuste, și înlocuiesc excavatoarele din seria D precedentă, în timp ce utilajul ECR18E cu rază scurtă de pivotare este un membru nou al gamei de excavatoare compacte oferite de Volvo CE.

Modelele din seria E dispun de o platformă comună care este construită pentru a conferi durabilitate. Panourile din oțel montate de jur împrejurul utilajului sunt amplasate într-o poziție sigură, retrasă cu 10 mm în interior față de contragreutatea din fontă cu profil înalt, de design Volvo exclusiv, care asigură protecție și stabilitate în timpul excavării. Cu o înălțime a utilajului cu puțin peste 2 m și un șasiu variabil care se poate micșora la mai puțin de 1 m – aceste modele noi pot accesa chiar și cele mai restrânse zone de lucru. Odată aflat în poziție, șasiul se poate extinde până la 1,35 m, pentru un plus de stabilitate. Designul utilajului garantează rămânerea în perimetrul șenilelor a colțului din dreapta al cadrului, a stâlpului de pivotare și a cilindrului, ceea ce conferă o vizibilitate maximă și un risc redus de avariere a utilajului în timpul lucrului de-a lungul obstacolelor.

excavator compact volvo

Operare sigură și ușoară


Deși utilajele sunt suficient de mici pentru a încăpea în spații înguste, operatorii vor descoperi că mediul din cabină al acestor excavatoare compacte este încăpător și bine organizat. Prevăzut cu elemente de comandă dispuse la îndemână într-o manieră simplă și pedale de dimensiuni mari, fiecare dintre aceste modele noi este ușor de operat – oferind mișcări combinate line.

excavator compact volvoAsemenea tuturor utilajelor Volvo, siguranța stă la baza gamei de excavatoare compacte din seria E. Spațiul de intrare larg, împreună cu treapta și balustradele bine poziționate, ajută la intrarea și ieșirea în/din cabină, iar operatorul este în siguranță de îndată ce și-a ocupat poziția de lucru, datorită vizibilității bune, cabinei ROPS/TOPS/OPG1 și apărătoarei de cabină furnizate ca dotare standard. Alte caracteristici de siguranță includ elementele de comandă prevăzute cu sisteme de blocare care împiedică mișcarea utilajului dacă operatorul nu este bine așezat pe scaun, o centură de siguranță de culoare portocaliu aprins și un semnal luminos intermitent de culoare verde care ajută directorii de șantier să confirme cu ușurință faptul că operatorii utilizează centura de siguranță în permanență. 

Utilajele compacte se deplasează mult mai frecvent decât utilajele universale de dimensiuni mai mari, dar Volvo a proiectat excavatoarele din seria E astfel încât să poată fi transportate rapid, ușor și în siguranță. Aceste utilaje minunate de dimensiuni mici sunt echipate cu mecanism de blocare automată a rotirii și patru puncte de ancorare ușor accesibile aflate pe cadrul superior. Datorită greutății lor reduse și sistemului de transport al cupei creat de Volvo, utilajele pot fi, de asemenea, transportate în siguranță pe o remorcă sau un camion compact, împreună cu un număr de până la trei cupe și un ciocan hidraulic.

Categoria semigrea


Excavatorul compact EC15E duce mai departe succesul predecesorului său, care a fost un utilaj popular de calitate dovedită, în special în sectorul închirierilor. Acesta este nu numai cel mai ușor, dar și cel mai mic utilaj din gama Volvo, ceea ce îi permite să acceseze chiar și cele mai înguste spații. Utilajul EC15E se afirmă de îndată ce este pus la lucru și, asemenea, utilajelor mai mari din aceeași serie, oferă ușurința în manevrare și durabilitatea necesare pentru a putea lucra din greu pe durata întregii zile, în fiecare zi. Ușurința în efectuarea operațiunilor de întreținere și reparații reduce la minimum timpul de nefuncționare, ajutând la asigurarea unui cost total de proprietate scăzut.

Utilaje mici, performanță MARE


Utilajele EC18E și EC20E ridică performanța la un nou nivel, datorită forței de tracțiune cu 13 la sută mai mare și forțelor de săpare combinate de 2.130 kg și, respectiv, 3.120 kg. Capacitatea de ridicare în partea din față a fost sporită în medie cu 22 la sută comparativ cu excavatoarele din seria D pe care le înlocuiesc, cu un plus de 7 la sută pe partea laterală în cazul utilajului EC20E. Șasiul mai lung cu 11 la sută al excavatorului EC18E contribuie la o mai bună capacitate de ridicare și stabilitate totală comparativ cu generația anterioară, și beneficiază de o creștere cu 140 mm a adâncimii de săpare. Pentru o mai bună flexibilitate, fluxurile hidraulice auxiliare pot fi reglate în fiecare direcție în mod independent, asigurând o viteză și un nivel de control optime, iar o a doua linie auxiliară este disponibilă ca opțiune.

Rază scurtă de pivotare, potențial mare


Utilajul ECR18E este un model complet nou, cu un design cu rază scurtă de pivotare. Acest utilaj este capabil să acceseze chiar și cele mai înguste spații, designul cu partea din spate foarte scurtă conferindu-i cea mai scurtă rază de pivotare din întreaga gamă Volvo. Echipamentul este extrem de stabil în întregul interval de pivotare de 360o al suprastructurii, iar șasiul său variabil se poate micșora până la numai 995 mm sau extinde până la 1.352 mm. Ideal pentru lucrul pe șantierele aglomerate, noul utilaj ECR18E vine în completarea ofertei de excavatoare compacte a companiei Volvo, care până în prezent constă din șapte modele cu rază scurtă de pivotare cu greutățile între 1,7 și 9,5 tone.

excavatorul compact volvo ecr18e

Pachetul complet pentru profitabilitate maximă


mini excavator volvo Excavatoarele din seria E pot fi întreținute fără efort datorită rezervorului de combustibil rabatabil, de design Volvo unic, care oferă un acces impresionant de ușor la compartimentul motor, precum și datorită punctelor de verificare zilnică ușor de identificat. Intervalul de ungere de 50 de ore contribuie și mai mult la nivelul de deservire de primă clasă al acestor utilaje. De asemenea, motorul poate fi echipat cu funcțiile de mers în gol și de oprire automată a motorului, care ajută la reducerea zgomotelor perturbatoare, costurilor de deservire și consumului de combustibil – asigurând, în cele din urmă, o valoare mai mare a utilajului la revânzare. După cum este cazul cu toate modelele Volvo, seria E poate fi suplimentată cu o gamă de atașamente precum cuploare rapide, cupe, ciocane hidraulice și piese Volvo originale.

Pentru mai multe informații, sau pentru a găsi un distribuitor Volvo, vizitați site-ul volvoce.com

 

Specificații principale:

    EC15E ECR18E EC18E EC20E
Greutate operațională kg  1 640  1 700  1 810  1 965
 Puterea motorului (brută) kW  12  12  12  12
Capacitatea cupei l  36  36  36  63
Înălțimea utilajului mm  2 335  2 300  2 335  2 335
 Lățimea utilajului mm  995  995 - 1 352  995 - 1 352  995 - 1 352
Forța de spargere, ISO daN  1 290 1 290 1 290  1 827
Forța de rupere, ISO daN  795  795  795  1 229
Adâncimea maximă de săpare mm  2 434 2 434 2 434  2 579
Înălțimea maximă de descărcare mm  2 588  2 588  2 588  2 796

*Nu toate produsele sunt disponibile pe toate piețele. În cadrul politicii noastre de îmbunătățire continuă, ne rezervăm dreptul de a schimba specificațiile și designul fără preaviz. Ilustrațiile nu arată în mod necesar versiunea standard a utilajului.